Încep prin a-ţi ura Casă de Piatră din partea întregii echipe a portalului de ştiri Oradejudo.ro.

Vă mulţumesc frumos pentru urare şi le mulţumesc tuturor celor ce au fost prezenţi dar şi celorlalţi ce s-au gândit la mine în ziua de 15 august dar şi după.

” Este greu dar viaţa de sportiv are un început şi un sfârşit “

Cum vezi mondialele de anul acesta şi cum este să nu fii pe tatami la o astfel de competiţie?

Mondialul de anul acesta va fi un pic mai greu faţă de cel precedent de la Rio deoarece au început calificările pentru Jocurile Olimpice din 2016, orice punct acumulat urcând sportivii în clasament. Este greu dar viaţa de sportiv are un început şi un sfârşit iar pentru mine a venit timpul să spun “adio” tatami-ului din postura de concurentă.

Cum ţi se pare astăzi categoria -48 kg, cea la care ai luptat tu şi cine va fi campioană mondială?

Categoria de greutate a suferit unele schimbări faţă de perioada în care eu luptam. Sunt câteva sportive bune şi aici pot enumera Munkhbat, Menezes, Eva Csernoviczki (râde şi îşi aduce aminte de meciurile şi rivalitatea din anii trecuţi) şi am văzut că vine din spate, de la junior, o sportivă puternică din Franţa. Finala cred că între ele se va disputa chiar dacă preferata mea este Monica Ungureanu. Cred în şansele ei, am fost colege şi ştiu că s-a pregătit foarte bine pentru aceasta competiţie.Mi-aş dori, nu pot să neg asta, ca la -48 kg să avem o finală în care să fie o judoka din România.

Despre actualul lot feminin al României ce părere ai?

Lotul nu a suferit schimbări majore, în prin plan fiind fetele care au confirmat în anii trecuţi, Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu fiind favoritele mele. Depinde foarte mult de ele, de ziua pe care o prind, este greu dar nu vreau să mă gândesc că vor rata medalia mondială.

” Fiecare clipă a însemnat emoţii şi sudoare “

Un prognostic pentru fetele noastre la competiţia din Rusia?

E greu de dat un prognostic dar eu sper să fie cea mai strălucitoare medalie. Şi favoritele noastre dar şi Loredana Ohâi, Monica Ungureanu sau Larisa Florian pot face surprize şi de aceea spun că un prognostic este complicat. Este greu dar importante pentru ele este să fie o medalie, indiferent de culoare.

O întrebare prin care speram să nu îl supărăm pe Ciprian: Ce a fost mai greu pentru o campioană olimpică? Un Campionat Mondial, Jocurile Olimpice sau „DA-ul” spus pe 15 august?

Oh… (Alina oftează) fiecare clipă este unică şi are însemnătatea ei. Nu ştiu dacă le pot compara dar pot spune că ziua de 15 august a fost una în care am trăit emoţii unice mai ales că am ajuns cu greu, traficul fiind o problemă în calea noastră către locul unde urma să ne căsătorim. Am avut o cununie minunată şi sunt sigură că cei care au fost prezenţi, locaţia fiind Castelul Cantacuzino din Buşteni, s-au simţit ca într-un basm. Ca o concluzie, fiecare clipă a însemnat emoţii şi sudoare dar toate au meritat.

La final aş vrea să transmiţi un mesaj pentru cei ce vor reprezenta România la Campionatul Mondial de la Chelyabinsk.

Le urez tuturor, lotului masculin dar şi celui feminin, să aibă încredere în forţele lor, să aplice ceea ce antrenorii lor le-au explicat, să se gândească în fiecare moment că ei sunt cei mai bun şi trebuie să câştige orice meci indiferent cât de greu este. Baftă multă şi vă aştept cu medalii acasă.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Interviu realizat de Eduard Zgorcea

Rep: Ce înseamnă aceste jocuri şi câţi judoka vom avea înscrişi în competiţie?

S.R: Jocurile Francofoniei, reprezintă întrecerile sportive între ţările vorbitoare de limba franceză şi nu numai, România fiind o ţară care se aseamănă foarte mult cu poporul francez. Ţara noastră va fi reprezentată de 3 judoka: Kovacs Diana (48 kg), Matei Cristina (52 kg), Ohâi Loredana (57 kg), Simionescu Vladuţ (+100 kg).

Rep: Care sunt obiectivele pe care şi le-a propus delegaţia noastră?

S.R: Ca obiective ne-am propus câştigarea unei medalii dar şi ocuparea unui loc 5.

Rep: Ce urmăriţi într-o astfel de competiţie?

S.R: Urmărim pregătirea şi verificare sportivilor pentru Campionatul European de Tineret, competiţie ce va avea loc în noiembrie la Samkov în Bulgaria şi sper că astfel să avem o imagine cât mai corectă a nivelului de pregătire, lucru ce ne va ajuta în definitivarea lotului.

Jocurile Francofoniei se află la cea de-a VII-a ediţie, România fiind prezentă încă din anul 1994, aceste întreceri reunind tineri din spaţiul francofon în cadrul unor concursuri sportive (Atletism, Baschet, Fotbal, Atletism, Judo, Lupte africane şi lupte libere, Tenis de masă, Ciclism), culturale (Artele străzii: Hip-hop, Marionete, Jonglerie; Arte vizuale: Pictură, Sculptură; Cântec; Poveşti şi povestitori, Dans de creaţie; Literatură; Fotografie), precum şi concursuri de creaţie ecologică şi numerică.

Ce înseamnă judo preşcolar?

Judo este în primul rând pentru mine o educaţie a corpului şi a minţii. Judo preşcolar este educaţia, formarea şi dezvoltarea motrică generală a copiilor la această vârstă, învăţată prin jocuri. Pentru acest motiv jocurile şi activităţile motrice sunt un Safari în lumea animală pentru copii. Ei învaţă: sărituri ca broscuţa, rostogoliri ca ariciul, târâre-deplasare ca un crocodil, căţăratul ca maimuţa, joaca-lupta la sol ca şi puii de tigrii, lupta gorilelor etc..

Ce presupune acest lucru?

La această vârstă orele de judo preşcolar trebuie văzute că o joacă, unde copiilor li se crează un Safari în lumea animal. De ce? Deoarece ei la această vârstă pot mai repede asocia exerciţiile cu animalele şi le fac din place,cum îmi spunea un copil “şi eu vreau să fiu un Tigru.

De unde această idee?

În primul rând am văzut şi învăţat de la domnul profesor Florian Velici în Abensberg, Germania, care lucra cu copii de la vârsta de 4 ani. Apoi am început în anul 1998 la TSV Ingolstadt cu o grupă de preşcolari unde primul meu elev în vârstă de 3 ani a fost chiar fiul meu urmat apoi de cel de-al doilea băiat ce a păşit pe tatami la vârsta de 2 ani şi 6 luni. În 2000 am deschis Şcoala de Judo “BUSHIDO Club de Judo “împreună cu Florin Lascau unde timp de 5 ani am predate elevilor noştri cu vârste cuprinşi între 3 şi 55 de ani. Consider că a fost un succes deplin deoarece la aceea vreme cluburile din oraşul Ingolstadt sau împrejurimi aveau poate între 20-50 de membrii iar noi am avut 148 de elevi.

Cum reuşiţi să îi motivaţi pe cei mici şi să îi faceţi atenţi dată fiind vârsta lor?

Prin Jocurile desfăşurate, prin acest JUDO-SAFARI, dar şi prin consecventă, prin disciplină şi respect, prin valorile Judo-ului.

Un proiect unic, ce a fost implementat de dvs cu succes alături de Florin Lascau în Germania. Cu ce gânduri aţi pornit la drum în proiectul Judo Preşcolar, deoarece sinceri fiind, România nu este Germania?

Am pornit cu gândul, cum a spus şi Florin “am acumulat în Germania multă scoală, multă experienţă, acum a venit vremea să învăţăm generaţiile viitoare din experienţa noastră” şi eu simt că trebuie să fac ceva pentru ţara şi judo-ul românesc.

Care sunt centrele unde se desfăşoară în prezent proiectul şi care sunt colaboratorii care va ajuta în implementarea Judo Preşcolar?

Încă nu se pot numi centre de judo, sunt grădiniţe private majoritatea cu limba germană deoarece noi predăm judo şi limba germană atât la preşcolari cât şi la şcolari. Avem o sală la Şcoala Generală 16 unde ne desfăşurăm activitatea, aici ne luptăm, sperând că prin cererea ce o vom depune la FRJudo să primim un ajutor pentru a avea şi Tatami. La ora actuală desfăşurăm activitatea pe bureţi de gimnastică. Dar sunt foarte optimist deoarece avem aproximativ 100 de elevi iar în oraş se vorbeşte despre noi, părinţii ne caută în urma recomandărilor.

Ce va urma?

Urmează un proiect împreună cu SmartFit Fitness Studio Judo şi Educaţie pentru preşcolari şi şcolari, dar şi pentru adulţi, bărbaţi şi dame, un model ce l-am desfăşurat cu Florin Lascau în Germania cu succes, va urma un proiect “BUSHIDO “unde împreună cu Dr. Cristi Negrea Lector Universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, vom dezvolta originile Artelor Marţiale: Ju-Jitsu, Ken-Jutsu, Karate, Iaido etc.. apoi un proiect împreună cu un orăşel lângă Timişoara pentru un centru de judo poate chiar cu un internat, şi mai doresc să dezvolt încă câteva centre de Judo în judeţul Timiş în următorii ani, 2013-2014, acest proiect se numeşte “UN VIITOR PRIN JUDO.

În încheiere, antrenorul timişorean a dorit să mulţumească în mod special domnului profesor Velici Florian deoarece a fost şi este un model, prietenului său Florin Lascau pentru toate sfătuirile, pentru toţii paşi ce i-a îndreptat atât pe tatami cât şi în viaţă, lui Daniel Dragomir ce a crezut în acest proiect dar şi tuturor colaboratorilor.

“Kosen judo se doreşte a fi implementat în structura de antrenament a tuturor cluburilor din România, bineînţeles, cu amabilitatea profesorilor. Dacă interesul este mare am dori ca şi şcoala de antrenori să ofere în viitor o asemenea specializare.

Din cunoştinţele mele, şcoala japoneza de judo, are specialişti în tehnici de nage-waza, cât şi de ne-waza. În ce sens? Se fac stagii de pregătire pe o tehnică (fie din picioare, fie de sol) şi după parcurgerea unui ciclu de câteva luni, ani, se acorda un titlu de specialist în Tai-otoshi, de exemplu. Acest specialist este o adevărată enciclopedie a tehnicii respective, pregătind pe toţi cei cu înclinaţii spre acea tehnică.

Exact acesta este şi unul dintre scopurile noastre, de a pregăti specialişti în domeniul luptei la sol. Mai avem o motivaţie în acest sens. Acela de a aduce cât mai multă lume la judo, în condiţiile în care la ora actuală exista un flux mare de practicanţi spre ju-jitsu brazilian, care (din lipse de date concrete) este considerat ca singurul sport de lupte care deţin un număr impresionant de tehnici de luptă la sol. Acest lucru aduce un mare dezavantaj judo-ului, noi, antrenorii pierzând în fiecare an zeci de sportivi, care se îndreaptă spre ju-jitsu brazilian.

Am iniţiat acest proiect împreună şi cu sprijinului Asociaţiei Judeţene de Judo, condusă de domnul Bastucescu Sabin, şi împreună cu domnul profesor Florin Bercean. Sperăm că următoarele ediţii să fie un mijloc de promovare şi perfecţionare pentru toţi cei interesaţi.

Proiectul cuprinde şi posibilitatea deplasării spre acele centre de judo care, din motive financiare, nu pot să facă o deplasare până la Cluj. În acest caz suntem dispuşi să facem noi deplasarea la un sfârşit de săptămână pentru a prezenta acest mod de luptă.”

Următorul stagiu va avea loc tot la Cluj, în luna aprilie, unde se va pune accent pe tehnicile de Kansetsu Waza.

Sursa foto: csmcampiaturzii.ro

Bună ziua domnule Emanoil Câmpeanu. O carieră bogată şi o bornă importantă: Alina Dumitru. Povestiţi-ne pe scurt cum aţi descoperit-o pe Alina Dumitru.

Într-adevăr a fost o realizare profesională de top de neimaginat pentru mine la vremea când Alina încă învaţă procedee de judo. La una din şcolile în care am făcut selecţia pentru judo şi anume şcoala generală nr. 198 din Bucureşti, în aprilie 1994 într-o zi de sâmbătă, s-a prezentat printre alţi copii şi “micul diamant încă neşlefuit”pe nume Alina Dumitru. Avea o înfăţişare plăpândă, fragilă, însă cu sclipiri jucăuşe în priviri pe fondul unui zâmbet constant şi o bună dispoziţie molipsitoare. Era în clasa a cincea, aşadar la limita superioară a vârstei pentru selecţie. Cu toate acestea atitudinea ei pozitivă a fost cea care m-a îndemnat instinctiv să îi acord mai multă atenţie. După aproximativ un an şi opt luni într-un cantonament efectuat în staţiunea B. Herculane, am realizat că această mică fetiţă cu suflet mare dispune de un bagaj de calităţi motrice special. La capitolul îndemânare mă lămurisem mai demult, iar când am constatat “boom-ul”, explozia de viteză de care este capabilă Alina, după o scurtă perioadă de pregătire susţinută, am început să investesc mai multă atenţie profesională şi afectiva pentru pregătirea ei.

Ce v-a determinat totuşi să îi acordaţi acea ultimă şansă a cantonamentului de vară?

Cooptarea ei în acel cantonament, din feb 1996, s-a produs în ultima clipă în urma unei şedinţe cu părinţii, pe care am susţinut-o din dorinţa de a lua cât mai mulţi copii în respectiva deplasare. Aveam douăsprezece locuri asigurate iar eu făceam tot posibilul să iau optsprezece dintre ei. Era o dramă în sufletul meu pentru că nu vroiam să nedreptăţesc pe nimeni prin omisiune.

Regăsiţi actualmente în luptele pe care le susţine Alina pe tatami procedee deprinse de la Emanoil Câmpeanu?

Tehnică pe care am abordat-o în pregătirea copiilor, în cei patru ani şi jumătate cât Alina a fost la club, a fost vastă, diversificată (încă mai am caietul de antrenament), tehnica din care, în timp, sportivii îşi alegeau procedeele preferate, în funcţie de aptitudini şi caracteristicile lor somatice desigur. Procedeul meu de bază ca sportiv de performanţă a fost UCHI-MATA, fiind înalt, longilin pentru categoria mea de altădată de 65 kg. Alina avea o structură morfologica asemănătoare, raportat la greutatea ei de atunci. (40-44-48 kg), astfel s-a axat pe acest procedeu de bază plus majoritatea procedeelor din grupa Ashi-Waza.

Comunicaţi des cu Alina Dumitru?

Din fericire comunic des cu Alina şi constat cu mare plăcere că are un sincer şi profund respect pentru mine, ceea ce subliniază încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu m-am înşelat asupra caracterului ei.

Folosiţi imaginea ei ca model pentru sportivii pe care îi aveţi la antrenamente?

Trecător da, am povestit copiilor despre ascensiunea valorica fulminanta a Alinei, neuitând să subliniez în faţa lor că aceasta se bazează atât pe calităţi fizice cum ar fi abilitatea, uşurinţă de a executa în mod fidel şi fluent procedeele demonstrate de profesor, execuţie fundamentată pe calităţi motrice aferente, dar şi pe trăsăturile psihosomatice particularizate. Nu ar trebui să le lipsească tenacitatea, curajul şi creativitatea. de asemenea respectul, loialitatea, altruismul, răbdarea, înţelegerea acestui sport de autoapărare numit judo, care este “gentle”, blând, defensiv prin esenţa tehnicii sale şi nu ofensiv, distructiv că în alte discipline de contact mai dur. Există o şcoală a căderii care permite combatanţilor să aterizeze în siguranţă, în cazul respectării elementelor tehnice de bază.

“Tu dormi şi Alina a ajuns în finală!”

Ce aţi simţit când Alina a luat aurul olimpic la Beijing, în 2008?

Când Alina ajunsese în finală la Beijing, în ziua respectivă, în jurul orei 10 dimineaţa, m-a sunat colegul meu de la C.O.R., Dragoş Tătaru, se afla tot în Beijing în delegaţia oficială şi, m-a întrebat cu tâlc, cu un aer neştiutor, dacă ştiu ce a făcut fosta mea sportiva, în ce faza a meciurilor se afla? I-am spus că nu ştiu pentru că am dormit, atunci el a izbucnit vesel, cu un uşor reproş premeditat în glas: – “Tu dormi şi Alina a ajuns în finală!” M-au trecut toţi fiorii din lume din cap până în picioare de bucurie. Mi-am revenit repede, pentru că asta îmi e firea şi am trăit în continuare euforia gândului că munca Alinei şi a tuturor antrenorilor care au pregătit-o de-a lungul carierei sale sportive nu a fost în zadar. Noi toţi antrenorii care am contribuit la evoluţia sportivă a Alinei suntem ca un tot unitar. Unul fără altul nu s-ar fi putut. Ca în cazul unei piramide, vârful există datorită bazei, a fundaţiei, iar bază nu ar fi avut nicio finalitate fără desăvârşirea adusă în cele din urmă de alţi maeştrii constructori.

Dar argintul olimpic la Londra, anul trecut?

La Londra, de asemenea, emoţii. După ce a obţinut wazari în meciul cu japoneza m-am liniştit în mare măsură. Era o chestiune de rezistenţă fizică ca să poată obţine victoria, experienta tactică în mod evident nelipsindu-i.

Care sunt dificultăţile unui antrenor de judo în 2013?

Un cadru social care să exprime aprecierea nu doar la nivel formal, a pasiunii, a entuziasmului oferit de “arhitecţii” pedagogici ai judo-ului. Intrinsec situaţiei, respectul reciproc, civilizarea relaţiilor dintre participanţii direcţi sau indirecţi, indiferent de gradul ierarhic, pot fi îmbunătăţite considerabil. Acele calităţi afective cu care îi încântam pe copiii în formare. Buna-credinţă în tot ceea ce întreprindem este călăuza cea mai bună.

Cât de mare trebuie să fie implicarea părinţilor în performanţa pe tatami?

Copilul fără o susţinere motivaţionala la nivel parental este debusolat, caută confirmări. Prin încurajare, ei îi pot oferi repere şi înţelegerea de a nu judeca prin clişee, idei preconcepute.

Pe când un nou campion olimpic de la şcoala lui Emanoil Câmpeanu?

Din fericire cu ajutorul colegului meu, Albu Petre avem deja sportivi evidenţiaţi prin rezultate europene şi chiar mondiale. Mă refer la Dobre Ştefania şi surorile Ioniţă, sportive transferate la CSM Cluj.

“Totul evoluează, inclusiv judo-ul.”

S-a transformat judo-ul în ultimul timp?

Totul evoluează, inclusiv judo-ul. Odată cu accesul la informaţie am învăţat cu toţii că tehnica prevalează forţei, dar în acelaşi timp cele două trebuie împletite armonios, fără să se defavorizeze reciproc. Tactica, la rândul ei reprezintă iscusinţa strategică a antrenorului.

Care este proporţia între latura fizică şi psihică în judo-ul modern?

Ele se întrepătrund desigur, iar aceasta proporţie, în mod subiectiv, trebuie adaptată individualizat. Mă refer la abordarea fizică în primul rând. De exemplu poţi avea un sportiv de excepţie, a cărui latura fizică a fost lucrată după manual, să zicem 70- 80%. La antrenament poate fi un fenomen de măiestrie însă, în competiţii să se sufoce pur şi simplu, să se blocheze emoţional. Aşadar orice suplimentare într-un sens sau altul cred că este binevenită.

Sursa foto: www.ziarulring.ro

Domnule Jurca, Phoenix înseamnă renaştere. Cum vedeţi judo-ul prin acest proiect?

Pentru mine judo înseamnă artă, educaţia corpului şi a minţii împotriva violenţei, agresivităţii şi a drogurilor. Este un proiect ce iată că am reuşit să îl pun pe picioare şi să îl lansez cu ocazia Zilei Mondiale a Judo-ului.

Cum îi vedeţi finalitatea?

Păi nu ştiu dacă există o finalitate, va exista o generaţie de oameni crescuţi în spiritul pe care l-am descris mai sus, sperând că împreună cu toţi cei din Timişoara să reuşim să formăm o generaţie sănătoasă, care să ducă mai departe proiectul nostru.

Am observat că s-a tot pus accent pe expresia “Da renaşterii judo-ului timişorean”. De ce?

Pentru că noi, cei de aici spunem da unui scop nobil: readucerea în prim plan a unui sport ce intrase într-un con de umbră şi care în trecut adusese satisfacţii enorme celor din Timiş.

Aş vrea să îmi spuneţi mai exact cine sunt aceşti oameni care spun alături de dumneavoastră DA?

In primul rând sunt cei ce m-au ajutat în permanenţă ca Ziua Judo-ului Mondial să iasă perfect şi anume Liana Marin şi Daniel Dragomir. Lui Victor Balaşoiu şi cluburilor de judo din Timişoara şi Lugoj, conduse de Balint Claudiu, Mircea Emilian, Dan Emilian, Dan Pandur şi Batkai Adalbert. Împreună sunt sigur că vom reuşi, cu condiţia să fim ca şi acum, umăr lângă umăr. Nu aş vrea să uit să îi mulţumesc lui Florin Lascau pentru toţi paşii ce mi-a îndreptat în judo dar şi în viaţă, mai ales în dojo-ul din Germania, unde am lucrat împreună, îi mulţumesc pentru sfaturile date şi mai ales pentru tot ce am învăţat de la el. Florin Lascau, fost campion mondial de judo şi actual director sportive în cadrul IJF este cel ce ne-a ajutat şi material cu judogi-urile ce au fost licitate în cadrul campaniei umanitare de strângere a fondurilor. Totodată doresc să-i mulţumesc pentru sfaturile şi lecţiile oferite pe tatami lui Florian Velici, care mi-a fost şi îmi este un model de sensei pentru cariera mea pe tatami. Ce doresc să precizez şi consider foarte important este faptul că am reuşit să îl cooptez în echipă, ca şi consilier, pe domnul Constantin Bogdan, o legendă a judo-ului românesc, un om ce a făcut muncă de pionierat la începuturile acestui sport în ţara noastră.

Observ, ca poate în puţine locuri din ţara aceasta, oficialităţile locale. Cum aţi reuşit?

Cu ajutorul tuturor celor enumeraţi mai sus şi apreciez luarea de poziţie şi susţinere a domnului viceprimar Diaconu Daniel, care ne-a promis pe lângă susţinerea personală şi o implicare activă prin înfiinţarea la Timişoara a unui centru de pregătire intensiv, centru de excelentă, pentru viitori judoka ai judeţului.

Ce mesaje transmiteţi de Ziua Judo-ului Mondial, Federaţiei Romane de Judo şi întregii mişcări din
România?

Federaţiei doresc să le transmit asigurări că în scurt timp vom reuşi afilierea totală, că dorim să punem umărul la viitorul judo-ului românesc. Mişcării judo-ului din România le transmit la mulţi ani şi că împreună, noi toţi, trebuie să contribuim ca judo-ul să fie prezent pe cele mai înalte culmi.

Rep: Paula, am auzit despre performanţele tale şi aş vrea să ne spui de cât timp faci judo?

Paula Gliga: Am început judo-ul acum 3 ani, în sala de la şcoala din Voiniceni.

Rep: Cum este să începi judo-ul avandu-l antrenor pe tatăl tău?

Paula Gliga: Da, poate părea un pic ciudat, dar eu m-am obişnuit cu ideea că tata este antrenorul meu. El a înfiinţat clubul Samuraii Florii de Cireş şi astfel am devenit, alături de sora mea Manaila Alexandra, medaliata şi ea anul acesta cu bronz la seniori, primii sportivi ai clubului.

Rep: Ştiu că de ceva timp ai luat drumul Clujului, acolo unde ai început o nouă etapa în judo. Cum este acolo şi ce ne poţi spune?

Paula Gliga: De 2 luni am ajuns la echipa din Cluj, unde fac antrenamente cu fetele de la lotul naţional, având şedinţe de pregătire sub îndrumarea antrenorilor Geanina Andreica, cea care m-a adus aici, Laua Moise-Moricz, Florin Bercean şi Simona Richter. Am câte un antrenament pe zi, iar sâmbăta fac 2 antrenamente.

Rep: Eşti de 2 luni în Cluj-Napoca. Cum te împaci cu şcoală?

Paula Gliga: Când s-a decis că eu să vin să fac parte din această echipă, am fost nevoită să mă mut cu şcoala în acest oraş. În prezent învăţ la Liceul cu Program Sportiv, unde sunt clasa a VI-a, doamna antrenoare Laura predând aici judo. Mă împac bine cu şcoala, mă ajută foarte mult faptul că în clasa mai am doi colegi de la judo, restul fiind atleţi.

Rep: E prima competiţie în care să zicem că reprezinţi Clujul? Cum este?

Paula Gliga: Da, este prima competiţie şi mi se pare oarecum ciudat. Sper să nu mă lupt vreodată cu fostele mele colege pentru că mi-ar părea foarte rău dacă aş învinge în acel meci.

Rep: Spune-ne te rog cum sunt noii tăi antrenori?

Paula Gliga: Toţi trag de mine, la antrenamente ne cer tuturor seriozitate, multă muncă, este obositor dar ştiu că va fi bine aşa.

Rep: Ai câştigat locul I la cupa organizată de fostul tău club. Cum este şi cum au fost meciurile?

Paula Gliga: Sunt bucuroasă, meciurile nu au fost foarte grele, cel mai greu cred că l-am avut în semifinala când a trebuit să lupt contra judoka Oltean Danuta.

Rep: În final spune-ne ce procedee preferate ai tu?

Paula Gliga: Procedeele mele preferate sunt seoinage, uchimata şi sode tsuri komi goshi.

Sursă: sptfm.ro

Proiectul a inceput sa prinda contur intr-o locatie pusa la dispozitie de primarul localitatii cu scopul unei demonstratii de jiu-jitsu prezentata de domnul Gliga, cu ajutorul colegilor unde isi desfasura activitatea in acel moment. Impactul a fost imens in randul populatiei satului, astfel incat s-a reusit indreptarea catre sala de antrenament a unui numar de 25 de copii, curiosi sa priveasca pe viu ceea ce doar in filme mai avusesera posibilitatea sa vada. Din fondurile proprii, sensei Gliga Laurentiu a pus la dispozitia tinerilor aspiranti saltele, kimonouri si treninguri. Scopul era ca pe toata durata vacantei acestia sa poate participa la antrenamente de jiu jitsu gratuite. La finalul acestora, dupa 2 luni de activitate, parintii copiilor dar si cetatenii Voiniceniului au putut vedea ceea ce acesti copii invatasera, in cadrul unei demonstratii. Entuziasmul parintilor dar si reusita demonstratiei a convins pe toata lumea ca munca trebuie sa continuie intr-o forma organizata.

In luna ianuarie 2010 totul se concretiza, mici samuraii putandu-si desfasura activitatea sub emblema unui  club, afiliat initial la F.R.A.M. Vara anului 2010, la un an dupa demonstratia ce a insemnat piatra de temelie, clubul avea sa intre in randurile Federatiei Romane de Judo.

Intrebandu-l pe antrenorul Gliga Laurentiu de ce a ales ca nume Samuraii Florii de Cires, dumnealui mi-a raspuns ca „fiind la inceput un club de arte martiale traditionale japoneze, semnificatia cuvantului samurai dar si a florii de cires, m-au inspirat in alegerea numelui, un nume poate mai putin obisnuit, lumea auzind mereu denumirile de CSM, SCM, LPS, CSS etc”.

Clubul este, asa cum ii place presedintelui-antrenor Gliga Laurentiu sa spuna, unul de familie, avand in componenta conducerii, rudele sale apropiate si aici as enumera pe sotia sa si mama ei, care indeplinesc functiile de vicepresedinte respectiv secretar.

De antrenamentele clubul se ocupa asa cum am spus mai sus, domnul Gliga Laurentiu, acesta avand in prezent un numar de 18 copii legitimati. Dumnealui tine sa precizeze faptul ca „la inceput am avut 20 de sportivi, reusind ca in cei 3 ani de activitate sa pastrez 85% din copiii ce au intrat in sala de judo si nu neg ca au existat si prezente efemere, copiii venind doar pe perioada vacantelor sau doar din pura curiozitate”.

Rezultatele muncii au inceput sa apara, astfel incat in anul 2011 Clubul Sportiv Samuraii Florii de Cires au obtinut primele recunoasteri nationale, un loc III la Campionatul National Individual U13, la categoria 27 kg, prin sportivul Comes Alexandru, un loc I la Campionatul National Echipe U11, prin sportiva Cantor Noemi, ea facand parte dintr-o echipa formata cu ajutorul sportivelor din Miercurea Ciuc, locurile II la Campionatul National Echipe U13, prin sportivele Gliga Paula si Pacurar Luana, ambele facand parte din echipa formata cu ajutorul sportivele din Miercurea Ciuc. Alaturi de aceste importante rezultate nationale se alatura si cele obtinute in urma participarii la unele cupe organizate in diferite orase din Romania. „Dacă la început eram doar “turiști” la cupele unde eram invitați, începând cu mijlocul anului 2011, am început să “încurcăm” clasamentele, lucru care a dus la aprecieri și cuvinte de lauda din partea antrenorilor cluburilor concurente” spune domnul Gliga Laurentiu, mandru de performantele elevilor sai.

Noi ii dorim success pe mai departe, mai ales ca numarul tinerilor ce astazi se indreapta catre sport este in cadere libera, acesti voluntari demonstrand ca orice este posibil atat timp se lucreaza serios, punand suflet in activitatea desfasurata. Un alt lucru ce mi-a atras atentia este faptul ca micutii samurai vor avea in curand o noua casa, domnul Gliga reusind sa inceapa constructia unei sali modern de judo, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.

“Vreau sa profit de ocazia aceasta si sa le multumesc pentru sfaturile si îndrumarile pe care le-am primit de la antrenorii Olah Sandor si colegului sau Beres Lorant, fara de care performantele samurailor nu ar fi fost aceleasi (eu nefiind un judokan cu ani de competitii la activ).”  Laurentiu Gliga – presedinte, antrenor

Realizator: Eduard ZGORCEA – Redactor sef