Oradejudo.ro » judo http://www.oradejudo.ro Ultimele stiri din JUDO Thu, 28 Aug 2014 16:13:55 +0000 en-US hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.9.1 Rusia rămâne fără aur în cea de-a patra zi de competiţie http://www.oradejudo.ro/2014/08/rusia-ramane-fara-aur-in-cea-de-a-patra-zi-de-competitie/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/rusia-ramane-fara-aur-in-cea-de-a-patra-zi-de-competitie/#comments Thu, 28 Aug 2014 13:28:46 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50607 Iubitorii judo-ului au parte în această săptămână de un adevărat regal sportiv. În Chelyabinsk s-a mai consumat o zi de plină de meciuri spectaculoase.

La -81 kgCristian Bodîrlău şi-a făcut debutul la prima mare competiţie din cariera sa. A fost pentru prima oară când şi-a măsurat tehnica şi priceperea în cadrul unui Campionat Mondial. Un sportiv tânăr, acesta fiind născut în anul 1990, dar care dacă se va pregăti conştiincios şi va găsi îndrumarea, ajutorul şi priceperea specialiştilor în domeniu va produce mari surprize la nivel internaţional. Debutul său pe tatamiul mondialelor a fost unul bun, reuşind să îl învingă pe judoka din Madagascar, Fetra Ratsimziva. Aventura sa a fost scurtă, dar sperăm noi că plină de experienţe pozitive, încheindu-şi evoluţia printr-o înfrângere în turul al doilea în fata grecului Roman Moustopoulos.

Nici în cea de-a patra zi, ţara gazdă, Rusia, nu a reuşit să câştige aurul mondial. Georgia şi Franţa au fost marile câştigătoare ale zilei, în cadrul categoriilor -81 kg masculin şi -63 kg feminin. Avtandili Tchrikishvili şi Agbegnenou Clarisse au câştigat aurul după ce au câştigat meciurile finalele.

România mai are în concurs doi judoka înscrişi, acesta urmând a debuta sâmbăta în cadrul categoriei +100 kg. Ziua de duminică va fi rezervată concursului pe echipe unde Georgia, campioana europeană de anul acesta, spera să se impună şi pe plan mondial.

Pentru informaţii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Foto: IJF Media - Gabriela Sabău/Tamas Zahonyi
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/rusia-ramane-fara-aur-in-cea-de-a-patra-zi-de-competitie/feed/ 0
Japonia, marea câştigătoare în ziua a treia a Campionatului Mondial http://www.oradejudo.ro/2014/08/japonia-marea-castigatoare-in-ziua-a-treia-a-campionatului-mondial/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/japonia-marea-castigatoare-in-ziua-a-treia-a-campionatului-mondial/#comments Wed, 27 Aug 2014 13:20:33 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50603 La Chelyabinsk a luat sfârşit a treia zi de competiţie. Categoriile ce şi-au desemnat astăzi câştigătorii au fost -57 kg feminin şi -73 kg masculin. Japonia poate fi considerată marea câştigătoare a zilei după ce la ambele categorii a obţinut medaliile de aur.

Corina Căprioriu şi Loredana Ohâi au fost astăzi sportivele ce au intrat în competiţie pentru România. Vicecampioana olimpică de la Londra a fost eliminată încă din turul preliminar de către judoka din Taipei, Lien Cheng-Ling. Astfel, Campionatul Mondial a luat sfârşit încă de la debut pentru Corina Căprioriu. Singura reprezentantă rămasă în concurs a fost Loredana Ohâi, campioana europeană de tineret (U23) în anul 2013. Aflată în grupa B, aceasta a trecut în primul meci de kosovara, sportivă ce a luptat ca şi Kelmendi sub sigla IJF, Nora Gjakova. Al doilea meci a fost ultimul la această competiţie pentru sportiva noastră, ea fiind învinsă de către Sabrina Filzmoser din Austria, o judoka de 34 ani dar care are un palmares impresionant, în dreptul ei figurând două titluri continentale şi două bronzuri la Campionatele Mondiale, anul acesta reuşind un bronz la Campionatul European de la Montpellier.

Japonia a reuşit astăzi să câştige medaliile de aur la ambele categorii de greutate prin judoka Nae Udaka la feminin şi Riki Nakaya la masculin. Nae Udaka a reuşit un concurs perfect impunându-se în finala contra portughezei Telma Monteiro, aceasta din urmă primind un hansoku make (descalificare) pentru priză pe picior. La masculin, Riki Nakaya şi-a adjudecat medalia de aur în faţa nord-coreeanului Hong Kuk Hyon. Medaliile de bronz au fost câştigate la feminin de Automne Pavia (Franţa) şi Verhagen Sanne (Olanda) iar la masculin de către rusul Musa Mogushkov şi Victor Scvortov, moldoveanul ce reprezintă Emiratele Arabe Unite.

Mâine intra în concurs, la categoria -81 kg masculin, judoka român Cristian Bodîrlău. Acesta va trebui să treacă în primul tur de Ratsimiziva Fetra din Madagascar.

Pentru informaţii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Foto: IJF Media - Gabriela Sabău/Tamas Zahonyi
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/japonia-marea-castigatoare-in-ziua-a-treia-a-campionatului-mondial/feed/ 0
FOTO Andreea Chiţu, vicecampioană mondială in Rusia http://www.oradejudo.ro/2014/08/foto-andreea-chitu-vicecampioana-mondiala-in-rusia/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/foto-andreea-chitu-vicecampioana-mondiala-in-rusia/#comments Tue, 26 Aug 2014 13:14:30 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50557 Astăzi, în oraşul rusesc Chelyabinsk s-a desfăşurat a doua zi a Campionatului Mondial de Judo pentru seniori. România a trăit cea mai mare satisfacţie după 33 de ani la un Campionat Mondial.

UPDATE 18.05 “Sunt foarte bucuroasă de această medalie. MulţumescChitu Chelyabinsk 2014 antrenorilor şi tuturor colegelor cu care m-am antrenat. Am început mai greu turneul dar mi-am revenit pe parcurs. Am avut de recuperat în două meciuri dar am reuşit să mă mobilizez. Mai am de muncit până voi reuşi să o înving pe kosovară. Am venit aici cu gândul numai la aur dar sunt mulţumită acum şi cu medalia de argint” Andreea Chiţu, vicecampioană mondială

UPDATE 17.15 “Este o zi mare pentru judo-ul românesc. Drumul până în finală al Andreei a fost unul de vis, patru “Super-Ippon-uri” care fac din sportiva noastră una dintre cele mai tari judoka din lume. Este cel mai tare concurs de pe planetă şi pot spunem că suntem o delegaţie fericită în Rusia. Vă pupam pe toţi şi sperăm că mâine să ne bucurăm la fel pentru Corina şi Loredana.” Doru Ioan Sapta – preşedintele Federaţiei Române de Judo

În cea de-a doua zi România a participat la categoria -52 kg cu două judoka şi anume Andreea Chiţu şi Larisa Florian. Dacă Larisa a pierdut încă din primul tur, Andreea Chiţu, sportivă ce se pregăteşte în Centrul Olimpic de la Cluj, a reuşit o competiţie de vis trecându-şi în palmares cea mai importantă medalie din carieră. Debutul a fost unul cu emoţii după ce a fost condusă în primul meci de către Legentil Christianne, revenind spectaculos în ultimele 13 secunde din meci. Putem spune că a fost un duş rece pentru judoka noastră deoarece meciurile ce au urmat au fost perfecte. Le-a învins pe rând pe sportivele Giuffrida Odette (Italia), Mareen Krah (Germania), Erika Miranda (Brazilia).

Finala a avut istoria ei. Majlinda Kelmendi din Kosovo, campioana mondială en titre, i-a ieşit în cale sportivei noastre. După meciurile superbe pe care Andreea le-a făcut până în finală, aceasta a pierdut aurul după ce a fost proiectată de Wazari (7 puncte) şi Yuko (5 puncte). Obţine astfel prima medalie de argint pentru judo-ul feminin romanesc şi îl egalează pe Constantin Nicolae ca performanţă într-o astfel de competiţie. Judoka româncă nu se afla la prima medalie mondială, ea obţinând bronz în 2011 la Paris. Medalia cucerită astăzi la Chelyabinsk este cea de-a unsprezecea pentru România în istoria participărilor la Campionatele Mondiale de Judo pentru seniori.

Ultima finală în care un sportiv roman a luptat cu medalia de aur pe masă a fost în 1981, la Maastricht, unde Constantin Nicolae, tatăl celebrului fotbalist Marius Nicolae, a câştigat argintul după un meci cu japonezul Katsuhiko Kashiwazaki. În istorie exista un sportiv de origine română campion mondial, Daniel Lascau – director sportiv IJF, medalia fiind câştigată insă sub drapelul Germaniei.

Mâine începând cu ora 08.00 intră în concurs Corina Căprioriu şi Loredana Ohâi în cadrul categoriei -57 kg.

Pentru informaţii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

FOTO

Foto: IJF Media - Gabriela Sabău/Tamas Zahonyi
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/foto-andreea-chitu-vicecampioana-mondiala-in-rusia/feed/ 0
Surprize în prima zi a Campionatului Mondial de la Chelyabinsk http://www.oradejudo.ro/2014/08/surprize-in-prima-zi-a-campionatului-mondial-de-la-chelyabinsk/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/surprize-in-prima-zi-a-campionatului-mondial-de-la-chelyabinsk/#comments Mon, 25 Aug 2014 14:17:46 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50517 Campionatul Mondial de Judo rezervat seniorilor a debutat astăzi în Rusia. Surprizele nu s-au lăsat prea mult aşteptate şi am asistat la unele schimbări de ierarhie.

Cu o deschidere grandioasă, unică în istorie, astăzi a început cea de-a treizecea ediţie a Campionatului Mondial de Judo. Cu momente artistice spectaculoase ce au făcut arc peste timp şi în care fiecare colţ al lumii s-a regăsit prin reprezentaţiile balerinilor, dansatorilor şi cântăreţilor prezenţi în sala Traktor Ice Arena, Rusia a făcut încă o demonstraţie de forţă în faţa a 7500 de oameni şi a milioanelor ce urmăreau desfăşurarea evenimentelor la televizor. Cuvântul de deschidere al competiţiei a aparţinut domnului Marius Vizer, preşedinte al SportAccord şi al Federaţiei Internaţionale de Judo.

Astăzi au avut loc meciurile categoriilor -48 kg feminin şi -60 kg masculin. La prima categorie, ţara noastră a fost reprezentată de către Monica Ungureanu, judoka ce a pierdut în turul al doilea la unguroaică Eva Csernoviczki după ce anterior o învinsese în primul tur pe kazaha Imangaliyeva Meruyert. Surprizele categoriei au fost reprezentate de către înfrângerile campioanei mondiale en titre Urantsetseg Munkhbat şi campioanei olimpice în exerciţiu Sarah Menezes. Finala a însemnat o premieră pentru categorie, Ami Kondo din Japonia şi Paula Pareto aflându-se pentru prima oară într-o finală de Campionat Mondial. Victoria a revenit sportivei din Japonia după ce aceasta a făcut o competiţie perfectă, în semifinala învingănd-o rapid prin Ippon pe cubaneza Maria Laborde.

La masculin, campionul mondial de la Rio de Janeiro, Naohisa Takato, nu a reuşit să îşi apere titlul după ce a fost învins în semifinală de către sportivul ţării gazdă, Beslan Mudranov. Cu o sală ce l-a încurajat permanent, rusul a pierdut finala împotriva mongolezului Boldbaatar Ganbat. A fost o finală fără prea mare istoric, diferenţa fiind făcută de un shido, sportivul din Rusia având două penalizări iar cel din Mongolia o penalizare. Medaliile de bronz au fost câştigate de Amiran Papinashvili din Georgia, după o finală cu israelianul Artiom Arshanski şi Naohisa Takato după un meci cu Aibek Imashev din Kazahstan.

Mâine, începând cu ora 8.00, vor intra în concurs la categoria de greutate -52 kg sportivele Andreea Chiţu şi Larisa Florian. La masculin, cea de-a doua categorie ce îşi va desemna medaliaţii va fi -66 kg, Masashi Ebinuma din Japonia fiind cel ce va trebui să îşi apere titlul cucerit anul trecut în Brazilia.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Foto: IJF Media - Gabriela Sabău/Tamas Zahonyi
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/surprize-in-prima-zi-a-campionatului-mondial-de-la-chelyabinsk/feed/ 0
S-au aflat adversarii românilor la Campionatul Mondial http://www.oradejudo.ro/2014/08/s-au-aflat-adversarii-romanilor-la-campionatul-mondial/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/s-au-aflat-adversarii-romanilor-la-campionatul-mondial/#comments Sun, 24 Aug 2014 10:39:53 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50478 Sorţii nu au fost prea blânzi cu sportivii noştrii. Astăzi în oraşul rusesc Chelyabinsk, gazda Campionatului Mondial rezervat seniorilor, s-au tras la sorţi meciurile competiţiei ce va debuta mâine.

UPDATE Chelyabinsk 18.36 Tragerea la sorţi a fost precedată de un scurt moment artistic de 10 minute iar apoi a luat cuvântul preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo şi al Sportaccord dl. Marius Vizer care a mulţumit în primul rând organizatorilor pentru efortul depus şi a spus că este convins că va fi o competiţie de înalt nivel”.

Înainte de tragerea la sorţi a fiecărei categorii a fost prezentat un scurt filmuleţ cu primii 4 din ierarhia fiecărei categorii şi cu campionul mondial en-titre. Concursul se va desfăşura în fiecare zi de luni până duminică începând cu ora locală 11.00 (8.00 ora României) şi finalele de la ora 17.00 (14.00 Ro) şi se va desfăşura pe 3 tatami. Premiile totale la individual sunt de 200 mii dolari iar în concursul pe echipe 100 mii dolari.

FOTO Foto: Marina Mayorova

________________________________________________________

Emoţii mari pentru delegaţia României înaintea startului Campionatului Mondial. Astăzi sorţii le-au hărăzit unora un traseu mai greu dar să sperăm că vor ieşi, dacă nu învingători, măcar cu fruntea sus din întrecerea mondială. România participa cu un lot de 8 judoka dintre care 3 sunt la masculin şi 5 la feminin.

La -48 kg Monica Ungureanu, cea despre care Alina Dumitru spunea în interviul acordat portalului nostru de ştiri că are şanse la medalia mondială, va lupta în primul tur cu judoka Imangaliyeva Meruyert din Kazahstan. Dacă va trece de aceasta, în turul doi va da piept cu rivala Alinei Dumitru, unguroaică Eva Csernoviczki, campioana continentală en titre.

La categoria -52 kg suntem reprezentaţi de două sportive şi anume Florian Larisa şi Andreea Chiţu. Prima se afla în grupa A, alături de kosovara Majlinda Kelmendi, în timp ce a doua se afla în grupa D. Sportiva Florian Larisa va trebui să o înfrunte în primul meci pe Skrypnik Daria din Belarus iar Andreea Chiţu va da piept cu învingătoarea dintre Ha Ju Hee (Koreea) şi Legentil Christianne (Insulele Mauritius).

Loredana Ohâi şi Corina Căprioriu sunt sportivele ce ne vor reprezenta la -57 kg, această categorie fiind a doua unde ţara noastră înscrie două judoka. Pentru a spera la o medalie, Ohâi va trebui să treacă în primul meci de sportivă Gjankova Nora iar Corina Căprioriu de Lien Chen-Ling din Taipei. Vicecampioana noastră olimpică de la Londra, în cazul unei victorii în primul tur, va da piept cu judoka braziliană Quadros Ketleyn, bronz la Jocurile Olimpice din 2008.

Bodârlău Cristian este reprezentantul nostru la masculin în cadrul categoriei -81 kg. Aceasta va avea de înfruntat în primul tur un sportiv din Madagascar, pe judoka Ratsimiziva Fetra.

A treia şi ultima categorie unde România înscrie doi sportivi este +100 kg masculin. Natea Daniel, un judoka ce anul acesta a avut rezultate remarcabile la turneele internaţionale importante şi Vladuţ Simionescu, participant în 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra, vor încerca să producă surpriza la o categorie unde Teddy Riner face legea de ani buni. Primul va avea tur liber urmând să dea piept cu învingătorul dintre Barna Bor (Ungaria) şi Abdullo Tangriev (Uzbekistan). Vladuţ Simionescu va trebui să îl înfrunte pe egipteanul Islam El Shehaby, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2010.

Întrecerea se desfăşoară în perioada 25-31 august, timp în care oraşul Chelyabinsk va fi capitala judo-ului mondial. La întrecere s-au înscris 639 de judoka (388 masculin, 251 feminin) din 110 ţări.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/s-au-aflat-adversarii-romanilor-la-campionatul-mondial/feed/ 0
INTERVIU Alina Dumitru: “Îmi doresc să avem o finală cu o judoka din România” http://www.oradejudo.ro/2014/08/interviu-alina-dumitru-imi-doresc-sa-avem-o-finala-cu-o-judoka-din-romania/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/interviu-alina-dumitru-imi-doresc-sa-avem-o-finala-cu-o-judoka-din-romania/#comments Tue, 19 Aug 2014 23:11:49 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50461 Campionatele Mondiale de la Chelyabinsk se pregătesc pentru debut. Rusia va găzdui anul acesta întrecerea mondială unde România participa cu 8 judoka: 3 la masculin şi 5 la feminin. Cu această ocazie, portalul nostru a realizat un interviu cu cea mai titrată judoka a României şi anume Alina Dumitru.

Încep prin a-ţi ura Casă de Piatră din partea întregii echipe a portalului de ştiri Oradejudo.ro.

Vă mulţumesc frumos pentru urare şi le mulţumesc tuturor celor ce au fost prezenţi dar şi celorlalţi ce s-au gândit la mine în ziua de 15 august dar şi după.

” Este greu dar viaţa de sportiv are un început şi un sfârşit “

Cum vezi mondialele de anul acesta şi cum este să nu fii pe tatami la o astfel de competiţie?

Mondialul de anul acesta va fi un pic mai greu faţă de cel precedent de la Rio deoarece au început calificările pentru Jocurile Olimpice din 2016, orice punct acumulat urcând sportivii în clasament. Este greu dar viaţa de sportiv are un început şi un sfârşit iar pentru mine a venit timpul să spun “adio” tatami-ului din postura de concurentă.

Cum ţi se pare astăzi categoria -48 kg, cea la care ai luptat tu şi cine va fi campioană mondială?

Categoria de greutate a suferit unele schimbări faţă de perioada în care eu luptam. Sunt câteva sportive bune şi aici pot enumera Munkhbat, Menezes, Eva Csernoviczki (râde şi îşi aduce aminte de meciurile şi rivalitatea din anii trecuţi) şi am văzut că vine din spate, de la junior, o sportivă puternică din Franţa. Finala cred că între ele se va disputa chiar dacă preferata mea este Monica Ungureanu. Cred în şansele ei, am fost colege şi ştiu că s-a pregătit foarte bine pentru aceasta competiţie.Mi-aş dori, nu pot să neg asta, ca la -48 kg să avem o finală în care să fie o judoka din România.

Despre actualul lot feminin al României ce părere ai?

Lotul nu a suferit schimbări majore, în prin plan fiind fetele care au confirmat în anii trecuţi, Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu fiind favoritele mele. Depinde foarte mult de ele, de ziua pe care o prind, este greu dar nu vreau să mă gândesc că vor rata medalia mondială.

” Fiecare clipă a însemnat emoţii şi sudoare “

Un prognostic pentru fetele noastre la competiţia din Rusia?

E greu de dat un prognostic dar eu sper să fie cea mai strălucitoare medalie. Şi favoritele noastre dar şi Loredana Ohâi, Monica Ungureanu sau Larisa Florian pot face surprize şi de aceea spun că un prognostic este complicat. Este greu dar importante pentru ele este să fie o medalie, indiferent de culoare.

O întrebare prin care speram să nu îl supărăm pe Ciprian: Ce a fost mai greu pentru o campioană olimpică? Un Campionat Mondial, Jocurile Olimpice sau „DA-ul” spus pe 15 august?

Oh… (Alina oftează) fiecare clipă este unică şi are însemnătatea ei. Nu ştiu dacă le pot compara dar pot spune că ziua de 15 august a fost una în care am trăit emoţii unice mai ales că am ajuns cu greu, traficul fiind o problemă în calea noastră către locul unde urma să ne căsătorim. Am avut o cununie minunată şi sunt sigură că cei care au fost prezenţi, locaţia fiind Castelul Cantacuzino din Buşteni, s-au simţit ca într-un basm. Ca o concluzie, fiecare clipă a însemnat emoţii şi sudoare dar toate au meritat.

La final aş vrea să transmiţi un mesaj pentru cei ce vor reprezenta România la Campionatul Mondial de la Chelyabinsk.

Le urez tuturor, lotului masculin dar şi celui feminin, să aibă încredere în forţele lor, să aplice ceea ce antrenorii lor le-au explicat, să se gândească în fiecare moment că ei sunt cei mai bun şi trebuie să câştige orice meci indiferent cât de greu este. Baftă multă şi vă aştept cu medalii acasă.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

Interviu realizat de Eduard Zgorcea
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/interviu-alina-dumitru-imi-doresc-sa-avem-o-finala-cu-o-judoka-din-romania/feed/ 1
Ştefania Dobre, argint la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-argint-la-jocurile-olimpice-de-tineret-de-la-nanjing/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-argint-la-jocurile-olimpice-de-tineret-de-la-nanjing/#comments Mon, 18 Aug 2014 17:11:05 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50455 Ştefania Dobre a câştigat medalia de argint în întrecerea de judo, categoria 63 kg. de la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing – China.

În primul meci ea a trecut de Piovesana Lubjana din Marea Britanie pentru ca în turul următor să o întreacă pe ucraineanca Liudmila Drozdova. În semifinale Ştefania Dobre a învins-o pe Jessica Klimkait din Canada dar a pierdut finala la Szabina Gercsak din Ungaria.

În concursul de judo de la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing participă 103 judoka din 103 ţări care luptă la doar 8 categori ( 4 feminine şi 4 masculine).

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

FOTO: IJF Media Team - Tamas Zahonyi & Nicolas Messner
]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-argint-la-jocurile-olimpice-de-tineret-de-la-nanjing/feed/ 0
Ştefania Dobre, reprezintă România la Nanjing http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-reprezinta-romania-la-nanjing/ http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-reprezinta-romania-la-nanjing/#comments Sat, 16 Aug 2014 12:43:05 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50449 Ştefania Dobre(foto stânga) este singură reprezentantă a ţării noastre la judo în cadrul Jocurile Olimpice de Tineret, ce vor debuta astăzi în oraşul chinez Nanjing.

Întrecerea sportivă se află la cea de-a doua ediţie şi este dedicată tineretului din întreaga lume. Judoka româncă va lupta la categoria de greutate -63 kg. În urmă cu un an, la Utrecht, aceasta cucerea medalia de argint, pierzând uşor finală pe fondul unei lipse de concentrare. Primul meci va fi în faţa luptătoarei Piovesana Lujaba din Marea Britanie. Nu va fi un meci deloc uşor dacă ţinem cont că aceasta este multiplă medaliată internaţional, cea mai bună clasare din cariera fiind locul 3 la Campionatul Mondial de cadeţi din 2013 de la Miami. Şi anul acesta a a avut performanţe deosebite, locul 3 la Campionatul European de la Atena şi locul 2 la Cupa Europeană de la Piteşti. Ştefania Dobre se afla în primul an de juniorat, ea reuşind până acum să câştige de două ori medalia continentală la cadeţi dar şi bronzul la mondiale. Tânăra sportivă românca reprezintă una din speranţele ţării noastre la câştigarea unei medalii olimpice în China.

Pentru informatii actualizate, urmăreşte Oradejudo.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/08/stefania-dobre-reprezinta-romania-la-nanjing/feed/ 0
Germania, destinaţia perfectă de pregătire pentru judoka timişoreni http://www.oradejudo.ro/2014/07/germania-destinatia-perfecta-de-pregatire-pentru-judoka-timisoreni/ http://www.oradejudo.ro/2014/07/germania-destinatia-perfecta-de-pregatire-pentru-judoka-timisoreni/#comments Mon, 28 Jul 2014 08:58:24 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50431 Clubul Sportiv Phoenix Timişoara, pregătit de către Laurenţiu Jurcă, s-a deplasat în Germania pentru un stagiu de pregătire. Organizatorul acestei deplasări a fost Radu Focşăneanu, conducătorul secţiei Budo SV Ostermunchen, ideea aparţinând conducătorului timişorean dar şi lui Teodor Pop, fost judoka roman stabilit de 10 ani în landul Bavaria, coordonator sportiv al centrului de excelenta Bad Aibling. Clubul timişorean a deplasat un număr de 8 persoane, 6 judoka şi 2 oficiali, perioada fiind de opt zile. Antrenamentele au fost supravegheate permanent de către Winston Gordon, fost judoka britanic de performanţă, medaliat cu bronz la Campionatele Europene, participant la Jocurile Olimpice din 2004 şi 2008, Atena şi Beijing, la cele din Grecia ajungând până pe locul 5. Alături de romani s-au pregătit şi sportivii clubului nemţesc TV Babensham, condus de Teodor Pop. Aventura din Germania s-a încheiat cu o competiţie şi anume ediţia a X-a a Turneului SV Ostermunchen, unde judoka noştrii au obţinut următoarele rezultate: U’10 Mazilu Mihai – medalia de aur şi câştigătorul titlului de tehnicitate datorită celei mai rapide victorii (în 11 secunde), Romeo Munteanu – medalia de aur, Darko Diaconu – medalie de bronz, U’12 Sara Biianu – medalie de bronz, Alex Pocaznoi – medalie de bronz, U’14 Maria Dragomir – medalie de aur.

]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/07/germania-destinatia-perfecta-de-pregatire-pentru-judoka-timisoreni/feed/ 0
Ioan Dămăcuş a încetat din viaţă http://www.oradejudo.ro/2014/07/ioan-damacus-a-incetat-din-viata/ http://www.oradejudo.ro/2014/07/ioan-damacus-a-incetat-din-viata/#comments Sat, 26 Jul 2014 07:51:10 +0000 http://www.oradejudo.ro/?p=50424 La data de 24.07.2014, lumea judo-ului este traversată de o veste tristă. “Ţuţi” Ioan Dămăcuş, judoka ce şi-a dedicat o viaţă sportului şi “Florii de cireş”, agaţă judogi-ul în cui pentru eternitate.

Născut pe 16.07.1963, avea să înceapă sportul în localitatea Miniş, din judeţul Arad, avându-l ca antrenor pe Prof. Mureşan Ştefan. În cariera sa a trecut pe la cluburi importante din România cum ar fi: C.S.S. Gloria Arad, C.S.Dinamo Bucureşti şi C.S.Vagonul Arad, fiind medaliat al campionatelor naţionale şi internaţionale. Apogeul carierei l-a reprezentat selecţia la lotul naţional. După această perioadă, judoka “Ţuţi” Dămăcuş, trece în cealaltă parte a ramurii sportive, cea a antrenorilor. În cariera sa de antrenor la Cimvest Petrolul Arad a strâns numeroase medalii cu sportivii săi, atât pe plan intern cât şi extern. O parte din sportivii săi la rândul lor au ajuns şi ei antrenori. Odată cu finalul carierei de antrenor avea să prindă contur  un alt proiect, susţinând judoul arădean, având o mare contribuţie la dezvoltarea judo-ului arădean şi nu numai.

Toata suflarea judo-ului românesc transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

]]>
http://www.oradejudo.ro/2014/07/ioan-damacus-a-incetat-din-viata/feed/ 0